Liviu Tudor, fondator al Genesis Property și președinte al European Property Federation, nu este doar unul dintre cei mai de succes antreprenori români, ci și unul dintre vizionarii de pe piața spațiilor de clădiri de birouri. Provocările aduse de pandemia de COVID-19 l-au determinat să caute soluții care să răspundă atât la amenințările pentru sănătate din prezent, cât și la cele din viitor. Eforturile sale s-au concretizat în elaborarea IMMUNE Building Standard™, care certifică nivelul de reziliență al unei clădiri în fața unei pandemii sau a unei amenințări similare, pe baza a peste 100 de criterii de măsurare. Este doar unul dintre proiectele cu impact major dezvoltate de Liviu Tudor, din dorința de a schimba lumea în bine.
Liviu Tudor s-a născut pe 21 martie 1961, a absolvit Institutul Politehnic din București și a obținut specializarea de inginer în aeronautică, iar ulterior, a urmat cursuri de specialitate la London Business School. De asemenea, deține titlul de Doctor în Management, obținut la Academia de Studii Economice din București. Este căsătorit și are doi copii.
Parcursul său din lumea afacerilor a fost unul de succes. Liviu Tudor a fondat prima companie de comunicații prin satelit din România (Digicom S.A), după care antreprenorul s-a reorientat spre zona imobiliarelor, unde activează de peste 20 de ani. În anul 2000, a dat în folosință Novo Park, unul dintre primele spații de birouri de clasa A din România, situat în zona de nord a Bucureștiului. A urmat West Gate Business District, în zona Militari, un nou parc de birouri la cele mai înalte standarde. Cele două proiecte totalizează o suprafață închiriabilă de peste 150.000 m2, iar președintele Genesis Property a devenit, astfel, cel mai mare proprietar de spații de birouri de clasa A din Capitală. În clădirile deținute de omul de afaceri își au sediul multinaționale de renume, precum HP, Ericsson, Siemens, Accenture, Societe Generale Global Solution Centre, Alpha Bank, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft sau Yokogawa. În plus, Liviu Tudor a demarat, alături de soția sa, și un proiect imobiliar destinat studenților - West Gate Studios este cel mai mare campus universitar privat din România, cu o capacitate de peste 1.800 de locuri.
Piața imobiliară din România este una dintre cele mai atractive la nivelul întregii Uniuni Europene, iar dezvoltarea și imaginea bună se datorează într-o mare măsură lui Liviu Tudor. În 2011, antreprenorul a fondat Patronatul Proprietarilor de Clădiri din România (RABO), prima organizație ce reunește cei mai importanți investitori imobiliari locali și internaționali care operează în România. Misiunea RABO este aceea de a promova un cadru economic și legislativ solid, transparent și stabil, guvernat de norme și standarde la nivelul UE.
Liviu Tudor ocupă funcții importante și în cadrul unor organizații de prestigiu internaționale. Este Președintele European Property Federation (EPF), organizație cu sediul la Bruxelles, din care fac parte proprietari de clădiri comerciale din întreaga Uniune Europeană, cu o valoare totală de peste 1.500 de miliarde de euro. Liviu Tudor este și membru al Comisiei Trilaterale, o platformă globală pentru dialog deschis, dar și membru al World Presidents’ Organization (YPO/WPO). De asemenea, din anul 2013, omul de afaceri este Secretar General al Asociației Române pentru Clubul de la Roma (ARCoR). Organizația și-a asumat misiunea de a aborda multiplele crize cu care se confruntă omenirea, un demers ce se potrivește cu viziunea antreprenorului român. Din 2020, Liviu Tudor și-a concentrat atenția asupra IMMUNE Building Standard™.
IMMUNE Building Standard™ este primul standard global ce revoluționează viitorul clădirilor de birouri, prin certificarea rezistenței acestora la epidemii și identificarea unui set complex de măsuri pe care orice proprietar din lume le poate lua, pentru a imuniza birourile din clădirile deținute împotriva riscurilor actuale și viitoare pentru sănătate. Dezvoltat în România, de experți în sănătate, tehnologie, arhitectură, construcții, inginerie și facility management, conduși de Liviu Tudor, standardul IMMUNE™ reprezintă o soluție inovatoare, unică în lume, ce răspunde contextului epidemiologic actual și stă la baza clădirilor de birouri ale viitorului.
IMMUNE Building Standard™ este un set coerent de 135 de măsuri standardizate și susținute științific, conceput și dezvoltat pentru a evalua și a certifica sănătatea spațiului fizic în mediul construit. Build Green, un evaluator independent autorizat al clădirilor și colaborator la dezvoltarea standardului, evaluează și acordă unei proprietăți una dintre cele trei etichete IMMUNE™: Puternic (3 stele), Solid (4 stele) sau Rezilient (5 stele). IMMUNE Building Standard™ se bazează pe o investiție practică în Healthy by Design System (HbDS), formată dintr-o rețea de dispozitive și tehnologii, echipamente specializate, personal dedicat și facilități noi, care promovează implementarea de reguli operaționale și de sănătate în spațiile interioare ale clădirii unde oamenii interacționează.
Astfel, dezvoltarea IMMUNE™ are ca scop crearea unor spații ce încurajează colaborarea și protejează sănătatea și unde angajații își pot desfășura activitatea zilnică în condiții de siguranță, atât în timpul pandemiei, cât și după aceasta. Bunăstarea și sustenabilitatea vor reprezenta mereu preocupări generale, așa că dezvoltarea IMMUNE™ a avut ca scop principal buna gestionare, pe termen lung, a potențialelor amenințări la adresa sănătății oamenilor, protejarea rezidenților clădirilor de birouri și susținerea excelenței în mediul de business.
„Întotdeauna trebuie să gândești mai departe de propriul interes. Cu cât acțiunile noastre influențează și schimbă în bine viețile unui număr cât mai mare de oameni, cu atât timpul dedicat business-ului nu este unul irosit”.
Liviu Tudor, fondator Genesis Property și președinte European Property Federation
În vara lui 2021, Cladirea H3 din West Gate Business District, ocupată integral de Ericsson, a obținut certificarea IMMUNE™ - Rezilient, devenind prima clădire din lume care a atins cel mai înalt nivel de certificare IMMUNE Building Standard™. Soluția propusă și dezvoltată de Liviu Tudor a căpătat rapid popularitate la nivel global. Compania internațională de consultanță și construcții Mace deține certificarea IMMUNE Building Standard™ pentru sediul său central din City of London. Fabrica și sediul companiei FUTURE Designs, producător și designer britanic de corpuri și soluții de iluminat personalizate de înaltă calitate, au obținut eticheta IMMUNE™ - Strong în urma implementării cu succes a unui set de măsuri pentru siguranța și protejarea sănătății angajaților. One Palace Place, o clădire rezidențială de lux din Londra, Marea Britanie, administrată de Navana Property Group, a primit eticheta IMMUNE™ - Strong, devenind prima proprietate rezidențială care primește această distincție.