Skip to main content

SONDAJ: Peste 50% din angajați doresc ca angajatorul să fie implicat în protecția mediului

București, 17 august 2023 –  Pentru 51% dintre angajați contează ca angajatorul să fie implicat în protecția mediului, iar 48% ar prioritiza lucrul într-o companie activă în acțiuni pentru comunitate, arată un sondaj desfășurat de Genesis Property, în rândul a 1.307 de respondenți din toată țara. 

“Angajații trec într-o etapă în care devin mult mai selectivi și implicați în conștientizarea amprentei angajatorului, atât la nivel de mediu, cât și în cadrul comunității în care activează. Criterii precum eficiența energetică a clădirilor ce găzduiesc birourile și minimizarea riscurilor devin esențiale în discuția dintre angajat și angajator, atât în discuțiile pentru noi roluri, cât și pentru cele curente. Am evaluat corect această tendință, la rândul nostru, odată cu noul concept și execuția lucrărilor revoluționarului YUNITY Park”, declară Ștefan Tudos, Vicepreședinte, Genesis Property.

Dacă pentru 36% dintre angajați este important ca spațiul de lucru să fie într-o clădire eficientă energetic, posibilitatea unui cutremur generează opinii și mai clare în rândul angajaților, iar șase din 10 respondenți caută informații despre evaluarea riscului seismic al clădirii de birouri în care lucrează sau ar putea lucra.

Mai mult, pentru 68% dintre angajați contează foarte mult acțiunile angajatorului în găsirea unui echilibru între viața personală și cea profesională, în special la nivel de spațiu și flexibilitate.

Tot pe echilibru mizează 59% dintre respondenți, ca factor principal ce ajută la starea de bine de la job. Socializarea este preferată de 30% dintre aceștia, iar momentele neplanificate și spontane sunt importante pentru 9,3% dintre angajați.

Campusul YUNITY Park, dezvoltat de Genesis Property și proiectat ca o extensie a mediului de birou, unde angajații și vizitatorii beneficiază de destinații adaptate stilului modern de viață personală și profesională, are deja toate cele șapte clădiri încadrate în clasa A de eficiență energetică.

Alături de investițiile în eficiența energetică a clădirilor și în cele 1,080 de panouri fotovoltaice instalate pe 4,000 mp ale acoperișurilor acestora, ansamblul ajunge să îndeplinească încă din acest an criteriile nZEB. Toate clădirile din portofoliul Genesis Property sunt în procedură avansată de obținere a certificării BREEAM Outstanding, iar de curând Genesis Property a devenit prima companie din sectorul imobiliar românesc care a obținut Certificatul de Înregistrare în prestigiosul sistem comunitar de management de mediu EMAS, marcând un moment important în inițiativele concrete de protecție a mediului.

Sondajul Genesis Property despre starea de bine la locul de muncă a fost desfășurat în aprilie, la nivel național, prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.307 utilizatori de internet din România. Circa 52% dintre participanți sunt de sex feminin, iar peste 42% au un venit net mai mare de 4.000 de lei.

Back to top