Skip to main content

Studiu: Un angajat din doi crede că birourile post-pandemice trebuie regândite pentru a include spații de lucru diferite, în funcție de tipul de activitate și de nevoile de colaborare

26 noiembrie 2021. Pe măsură ce angajații se vor întoarce tot mai mult la birou din 2022, se conturează nevoia de transformare a birourilor pentru a răspunde modului de lucru post-pandemic. Jumătate dintre angajații din România consideră că biroul trebuie regândit pentru a crea spații diferite care să le ofere mai multă flexibilitate și posibilități multiple de lucru, în funcție de tipul de activitate și de nevoile de colaborare, pe modelul Activity-Based Workspace (ABW). În același timp, 60% cred că e nevoie de tehnologii avansate care să îmbunătățească igienizarea în spațiile de lucru și, implicit, să limiteze riscurile pentru sănătate, arată un sondaj inițiat de Genesis Property în rândul a 1.100 de angajați din toată țara, în perioada septembrie-octombrie a acestui an.

Astfel, angajații consideră că biroul lor trebuie să țină tot mai mult cont de modelul de lucru hibrid al viitorului și de flexibilitatea de care aceștia au nevoie în activitatea lor, atât din perspectiva prezenței la birou, cât și a interacțiunii cu alți membri ai echipei. Peste 45% consideră că birourile trebuie să ofere spații largi, cu birouri de tip open-space, iar 43% se așteaptă să includă și zone flexibile de lucru, de tip cafenea sau inspirate din spații de co-working.

72% consideră că e nevoie și de spații închise, cu capacitate adaptată nevoilor de colaborare - de dimensiuni mai mari pentru colaborare în echipe extinse de peste 20 de oameni, de dimensiuni medii pentru ședințe cu 15-20 de oameni, de dimensiuni mici pentru activități care presupun colaborarea în echipe mai mici de 15 oameni, dar și foarte mici pentru activități care necesită liniște și concentrare și în care pot lucra cel mult 5 oameni. Astfel, cafeneaua-birou, zonele liniștite dotate cu fotolii sau canapele confortabile, spațiile izolate de tip cabină telefonică, dar și spațiile verzi și terasele în aer liber s-ar putea regăsi în tot mai multe birouri în viitor.

Riscurile pentru sănătate, în continuare o preocupare pentru angajați

Angajații care au revenit la birou în ultimele luni vor să se simtă mai în siguranță în contextul pandemic și consideră că spațiile de lucru ar trebui dotate cu tehnologii noi care să îmbunătățească igienizarea spațiilor de lucru și să limiteze riscurile pentru sănătate la birou. Astfel, aproximativ 95% dintre angajații care au răspuns sondajului Genesis Property confirmă nevoia pentru mai multe tehnologii inovatoare în clădirea lor de birouri. Alți 80% cred că ar fi util să existe și ecrane digitale care să afișeze indicatori de stimulare a imunității, iar 70% cred că în clădirile de birouri este nevoie de o zonă special concepută, complet echipată și gata de utilizare în cazul nevoii imediate de izolare.

„Birourile trebuie regândite și transformate pentru a se adapta mai bine modului de lucru din viitor și nevoilor de lucru și de colaborare ale angajaților. Pandemia a schimbat așteptările angajaților, iar un birou proiectat pe baza unui concept dinamic și agil precum Activity-Based Workspace (ABW) și adaptat contextului epidemiologic prin măsuri și tehnologii precum cele recomandate de standardul IMMUNE™ poate reprezenta un răspuns la tendințele din piața muncii post-pandemice”, spune Gavin Bonner, vicepreședinte în cadrul Genesis Property.

Birouri mai sănătoase cu măsurile prevăzute în standardul IMMUNE™

Cele mai multe dintre măsurile pe care și le doresc angajații din România sunt deja prevăzute în IMMUNE Building Standard™, dezvoltat de compania românească Genesis Property în 2020 tocmai pentru a evalua și a certifica sănătatea spațiului interior. Standardul propune 135 de măsuri coerente care oferă proprietarilor clădirii sau companiilor instrumentele necesare pentru a monitoriza și ajusta starea de sănătate a spațiilor de lucru.

Sondajul Genesis Property privind percepția angajaților despre sănătatea clădirilor a fost desfășurat, la nivel național, în septembrie - octombrie 2021 prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.100 de utilizatori de internet din România. Aproape 54% dintre participanți sunt femei, peste 50% au vârsta cuprinsă între 25 și 40 de ani, iar 53% au un venit net mai mare de 3.000 de lei.

Back to top