Genesis Property, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de birouri de clasa A din România, a semnat un contract pentru 10 ani cu Bookster, cel mai iubit beneficiu din peste 1.200 de companii din România. Începând cu decembrie 2022, Bookster își va stabili sediul într-un spațiu din clădirea D în YUNITY Park, un nou model de business campus care va integra sustenabil și inedit spații pentru experiențe relevante stilului de lucru și de viață al viitorului.
Bookster este prima platformă care aduce cărțile mai aproape de oameni și îi inspiră să se dezvolte personal și profesional prin lectură. În cadrul unei comunități faine și de încredere, cei aproximativ 130.000 de abonați Bookster au acces la cărți de top din lume și se bucură de recomandări personalizate de lectură, promptitudine în livrare și accesibilitate.
„Mă bucură că Bookster, un brand care a revoluționat piața de carte, a ales YUNITY Park pentru a-i fi gazdă în următorii 10 ani. Alegerea lor ne onorează și revalidează ancorele ideologice ale proiectului: cultura socială, comunitatea, educația și inovația. Privim cu entuziasm la sinergiile firești care se vor dezvolta în cadrul a ceea ce noi numim comYunity și la impactul social și cultural important pe care aceste parteneriate îl vor avea în rândul generațiilor viitoare”, spune Maria Tudorică, Commercial Real Estate Manager, Genesis Property.
ComYunity este baza filozofiei YUNITY, construită pe activarea unui ecosistem de comunități în care experiențe relevante atât pentru viața personală cât și cea profesională a membrilor creează un mediu social și cultural în care se vor forma caracterele și personalitățile tinerei generații.
În primăvara acestui an, Genesis Property a demarat procesul de transformare a proiectului Novo Park, un parc de birouri clasic situat în Nordul Capitalei, în YUNITY Park, o nouă expresie a viitorului parcurilor de birourilor.
„Suntem încântați să ne alăturăm unui proiect atât de frumos precum YUNITY Park. Eu și colegii mei abia așteptăm să ne bucurăm de comunitatea care se formează în noile spații Genesis Property. Conectarea, ideile bune și creativitatea vor fi la ele acasă, la fel ca și noi. Sperăm că noul birou Bookster să ne susțină în a ne duce și mai departe misiunea de a inspira oamenii să își descopere visurile și să le atingă prin lectură. Pentru noi, cu siguranță acest spațiu este un vis împlinit”, spune Teodora Rădulescu, CEO Bookster.
Noul YUNITY Park presupune atât metamorfoza unui spațiu static, până acum rezervat parcărilor, într-un spațiu public vibrant cu o zonă verde de 7500 mp, alei și un amfiteatru, cât și convertirea unei clădiri existente într-un hub cu noi funcționalități, printre care se numără și spațiile de co-living, co-working, și un food-court de 4000 mp. Aceste transformări reflectă preocuparea vie pentru sustenabilitate, implementând bune practici ale economiei circulare prin adaptarea clădirilor existente, și reintegrând natura în spațiul urban. Proiectul va fi finalizat în primele luni ale anului 2023, cu o investiție totală de 50 de milioane de euro.