Suntem prima companie de administrare imobiliară din România care obține Certificatul de Înregistrare în EMAS
În iulie 2023, Genesis FM, parte a grupului Genesis Property, a devenit prima companie din sectorul imobiliar românesc care a obținut Certificatul de Înregistrare în prestigiosul sistem comunitar de management de mediu Eco-Management and Audit Scheme (EMAS), marcând un moment important în inițiativele concrete de optimizare a proceselor de lucru, reducerea impactului asupra mediului și utilizarea eficientă a resurselor.
Astfel, am adăugat un instrument de administrare prin care măsurăm și reducem continuu impactul operațiunilor companiei asupra mediului. În plus, sistemul de management de mediu al companiei este deja recunoscut prin certificările ISO 14001 și ISO 45001.
Procesul de obținere a Certificatului de Înregistrare în EMAS este un demers riguros și meticulos, de evaluări de mediu inițiale, raportări pe un set de indicatori de bază și publicarea transparentă a Declarației de Mediu.
Din 2021, Genesis Property s-a angajat în inițiativa UN Global Compact de responsabilitate corporativă și în principiile sale în domeniile drepturilor omului, muncii, mediului și anticorupție, contribuind, alături de cele peste 19.000 de organizații din peste 160 de țări din întreaga lume, la crearea unui viitor durabil.
Dr. Liviu Tudor, Chairman Genesis Property:
„Crearea unui viitor durabil este o necesitate incontestabilă la care fiecare dintre noi trebuie să contribuie. La Genesis Property, ne asumăm un angajament pe termen lung pentru dezvoltare durabilă și, în calitate de lider în sectorul imobiliar comercial din România, avem o viziune clară pentru viitorul clădirilor de birouri și al spațiilor de lucru. Ne concentrăm pe inițiative durabile pentru a crea un mediu sănătos pentru viitor și pentru a reduce impactul asupra mediului și suntem încântați să ne continuăm misiunea ca parte a unei inițiative de impact precum Pactul Global al ONU.”
Drepturile omului
Principiul 1: Afacerile ar trebui să sprijine și să respecte protejarea drepturilor omului proclamate internațional; și
Principiul 2: să se asigure că nu sunt complice la abuzurile comise în domeniul drepturilor omului.
Muncă
Principiul 3: Afacerile ar trebui să încurajeze libertatea de asociere și recunoașterea efectivă a dreptului la colectiv,
Principiul 4: eliminarea tuturor formelor de muncă forțată și impusă;
Principiul 5: abolirea efectivă a muncii depuse de către copii și
Principiul 6: eliminarea discriminării în ceea ce privește angajarea și ocuparea unei funcții.
Mediul
Principiul 7: Afacerile ar trebui să sprijine o abordare de prevenție în ceea ce privește provocările legate de mediu;
Principiul 8: să ia inițiativa în promovarea unei mai mari responsabilități față de mediu; și
Principiul 9: să încurajeze dezvoltarea și răspândirea tehnologiilor prietenoase cu mediul.
Practicile anticorupție
Principiul 10: Afacerile ar trebui să lucreze împotriva corupției în toate formele sale, incluzând deturnarea de fonduri și mită.
Compania noastră își propune să facă din principiile de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) nucleul activității sale și să implementeze un sistem eficient de management de mediu care să permită o mai bună înțelegere a aspectelor și impactului direct asupra mediului.
Strategia de afaceri a Genesis Property va accelera dezvoltarea unui sector imobiliar durabil, cu un accent important pe eficiența energetică și impactul minim asupra mediului, în conformitate cu principiile Pactului Global al ONU.
Parcurile și activele noastre de afaceri sunt operate astfel încât să contribuie atât la îmbunătățirea semnificativă a mediului, cât și la îmbunătățirea calității vieții pentru întreaga comunitate Genesis Property, acum și pentru generațiile viitoare, aliniat cu angajamentul companiei de a obține emisii nete de carbon zero până în 2040 prin reutilizare, investiții în producția de energie regenerabilă și management durabil al clădirilor.
Folosim cookies.
Folosim cookie-uri pentru a vă personaliza și îmbunătăți experiența pe site.
Continuând să navigați pe site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.